Published On: Soare, Sep 26th, 2010

“Mai bine taran de la tara, decat taran de la oras!”

Share This
Tags

* este raspunsul plin de talc pe care i l-a dat primarul de Maxineni, Mihai Ruse, deputatului Viorel Balcan, care-l numise “taran”

Deputatul PDL Viorel Balcan si-a facut un trist renume din faptul ca este gata sa-si bata joc in mod public de cei care ii sunt prieteni de ani sau chiar zeci de ani, daca interesele politice de moment i-o cer. Balcan a dat o noua dovada in acest sens recent, la o masa rotunda pe tema legislatiei electorale, unde l-a luat peste picior, in public, pe fostul sau coleg de partid si inca (?) prieten, primarul de Maxineni, Mihai Ruse, numindu-l, in repetate randuri, in deradere, “taran”. Daca prima data, “calificativul” a putut fi luat drept o gluma – deplasata, ce-i drept, dar tolerabila -, repetarea de mai multe ori a acestui cuvant a fost de natura sa-l deranjeze pe Ruse, care, pana la urma, i-a dat replica parlamentarului “prieten”.

In timpul discutiilor, primarul Maxineniului si-a exprimat opinia ca ar putea fi o idee buna ca, pe sistemul Parlamentului bicameral, cele doua Camere sa aiba atributii cu totul diferite, astfel incat una sa reprezinte natiunea, la modul general, iar cealalta sa reprezinte comunitatile locale, iar din aceasta sa faca parte si unii alesi locali, respectiv primari. Mai exact, Ruse a propus o varianta in care calitatea de primar sa nu mai fie incompatibila cu cea de parlamentar, o solutie legislativa aplicata in acest moment in unele tari: “Daca tot vorbim de doua Camere, ce-ati zice daca din una din Camere ar face parte si primarii, nu cu gandul la bani, sau la nu stiu ce? Pentru ca sunt primari – nu vreau sa jignesc niciun  deputat, sau niciun parlamentar – dar sunt primari in Romania care sunt mult mai bine pregatiti pe teme de administratie publica locala ca un parlamentar nou. Nu spun sa fie in aceasta Camera toti primarii, nu, am zis  sa fie alesi o parte dintre ei, nu ma intereseaza cine anume, poate  sa fie oricine. Eu cred ca ar trebui sa nu mai fie incompatibile aceste calitati”.

In stilul caracteristic, adica abrupt, deputatul PDL Viorel  Balcan a comentat aceasta idee: “Dar de ce nu candidezi tu ca parlamentar, mai tarane?”, “Pai, nu-mi da voie legea sa-ti iau locul si atunci nu candidez!”, “Ei, acum vrei si primar si deputat…”, “Dar ce te deranjeaza?“, “Nu ma deranjeaza, dar n-are logica!”, “Are logica,du-te in Elvetia si ai sa vezi ca are logica!”, “Poate logica ta de la tara!”, “Nu, este logica – logica, daca mergi in Elvetia, vezi ca se poate!”. Iar in final, Ruse a  mai punctat: “Mai bine taran de la tara, deca taran de la oras!”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-