Published On: vin, Aug 13th, 2010

Viceprimarii PD nu-s compatibili cu institutia Primariei

Share This
Tags

Nu stim ce au oamenii astia de la Partidul Democrat – mai nou si Liberal, ca tot au senzatia ca miroase urat in Primarie, dupa ce ocupa fotoliul de viceprimar. O fi ceva in biroul ala, pe care l-au facut posta reprezentantii PD? Ceva era sigur in neregula acolo, mai ales dupa ce l-a ocupat Vasioaica, dar personalul din Primarie si-a facut intai cruce si apoi, a chemat preotii pentru molitvele Sfantului Vasile, cand si-a luat zborul ea de acolo. A sfarait in urma Danutei ceva timp si li s-a parut unora ca a mirosit si a pucioasa, dar dupa aceea,  locul parea eliberat de vibratii negative.

Vasioaica a fost prima care a strambat din nas la ceea ce se intampla in Primarie, dupa ce, vreo doi ani, s-a intepat cu Cibu in biroul lui si pe holuri, dar mai ales in sediul PD de pe Tineretului. Si a propos de tineret, nu credem ca se intepa si in biroul ei, cu juniorii cu vedere spre democratie care-i tineau companie acolo, dar pana la urma, nu e problema noastra, ca nu noi am luat-o de nevasta. Cert este ca, la un moment, dat, Vasioaica, care o viata intreaga a deschis mai mult gura decat ochii, a avut o revelatie si a vazut municipalitatea in toata spurcaciunea ei. Cum moralitatea a fost valoarea care i-a ghidat intotdeauna existenta, Onorabila nu a existat sa infiereze  public starea de lucruri extrem de grava pe care o vedea limpede, acum. Ea a denuntat “bordelul administrativ” in care se transformase Primaria, bordel in care ea era cea dintai dintre fruntasii politici –  pe Cibu nu-l punem la socoteala, ca el cu politica au fost de la bun inceput doua linii paralele. Pe Vasioaica o deranjau, printre altele, lucrurile care se petreceau in biroul celuilalt viceprimar, Tilea, Macho man-ul politicii de la acea vreme. Cica intrau si ieseau de la el din birou gagicile, ceva de speriat, ceea ce, in opinia unora, leza moralitatea institutiei. Pai tata, macar la Tilea intrau si ieseau , nu le tinea in birou zi de vara pana-n seara, pe post de asistente personale, sub pretextul ca le invata administratie! Si-n plus, la Tilea  veneau singure si stateau de bunavoie, fara sa fie ademenite cu promisiunea ca le pune el pe nu stiu ce functii la partid, sau posturi in deconcentrate, cum se intampla in alte cazuri! Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca Tilea nu era insurat, spre deosebire de unele femei maritate, care in tineretea lor au dat pe de laturi la cine voia si cine poftea si apoi faceau pe nevinovatele, cand erau vazute la munte, insotite de alti barbati decat consortul din dotare – care, saracul, era suficient de papagal ca sa nu se simta ca-i cresc ditamai coarnele, in loc de pene.

Dar sa revenim la oile noastre. A venit timpul ca Vasioaica, femeie serioasa, sa-si ia zborul din municipalitatea corupta, cu tot cu ucenicii ei. A plecat cu un gust amar, pentru ca era oripilata de destrabalarea (administrativa) la care asista. Ea, care nu mai vazuse in viata ei asa ceva…

Culmea este ca dupa ce-a facut cativa pasi si s-a indepartat de bordelul amintit, s-a impiedicat si si-a dat seama ca, de fapt, vrea inapoi, insa pe post de patron absolut. Ca de obicei in cazul ei, a dat chix la alegeri, iar la numaratoarea voturilor, s-a dovedit ca nu putea obtine decat postul de paznic la intrarea unui stabiliment cu felinare rosii.

Si asa i-a fost ocupat biroul de alt democrat, liberal pe deasupra, Stanel Necula. Spre deosebire de predecesorii sai, pe Necula nu-l intereseaza viata sexuala a colegilor si nici nu-i invidios ca ar face altii mai mult decat face el. Daca pe Vasioaica n-o deranja valoarea  juristilor, fiindca ea tocmai din hotarari dubioase isi lua banii, pe Necula exact lucrul asta il nemultumeste. Mai exact, omul este preocupat sa nu ajunga sa semneze vreo hartie care sa-l duca direct in fata instantei, mai ales ca sunt vreo cateva chestiuni controversate tare, la care nu poate obtine o pozitie clara din partea subalternilor.  Culmea este ca, daca in chestiunile Primariei, se consulta numai cu avocatul sau, pentru ca n-are incredere in juristii institutiei unde lucreaza, cand a fost vorba sa se apere in instanta, pentru ca i se pusese poprire pe salariu, Necula n-a mai apelat la avocatul sau, ci la sefa juristilor din Primarie. Iar aceasta l-a scapat de poprire, de-a avut si omul de duce acasa, in ziua de salariu.

Si-uite-asa, angajatii municipalitatii, despre care fostul viceprimar Daniela Vasioiu sugera ca o fac pe bani, afla acum de la noul vice ca nici macar nu-s capabili de cine stie ce prestatie, ca sa merite banii aia. Speram ca macar urmatorul viceprimar, ca o fi Danaila sau altcineva, sa fie mai bland cu bietii oameni, care, acum, de cand reducerile de salarii, ar trebui apreciati pentru simplul fapt ca vin la serviciu si semneaza condica de prezenta. (Tanti Elvira)

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-