Published On: mie, Aug 25th, 2010

Imbulzeala, la plata asigurarilor de pensii si somaj

Share This
Tags

* astazi a fost mare inghesuiala la CJAS si AJOFM, pentru plata contributiilor la fondurile speciale pe care le achita, mai nou, liber-profesionistii si cei care lucreaza pe drepturi de autor * desi dimineata se stia ca este azi e ultima zi de plata fara penalizari, termenul limita s-a amanat pentru 3 septembrie

Sute de braileni, platiti pe drepturi de autor sau cu profesii liberale, au luat cu asalt astazi sediile Agentiei pentru Somaj si Casei de Pensii, pentru a-si depune declaratiile lunare pentru veniturile obtinute. Pentru ca initial s-a stiut ca 25 august este ultima zi de plata a contributiilor amintite, fara penalizari, oamenii s-au asezat la rand de la primele ore ale diminetii, ca sa scape si de aceasta grija. Ei erau cu atat mai nervosi, cu cat nu stiau sigur ce acte trebuie sa aiba la dosar si nici de unde sa ia formularele care trebuie completate. Nici functionarii nu au avut o zi prea usoara, dat fiind ca multi dintre ei s-au putut documenta doar pe ultima suta de metri cu privire la completarea acestor formulare, care au aparut abia ieri. Ca sa preia toate dosarele contribuabililor si sa incaseze contributiile aferente, conducerile celor doua institutii au decis sa prelungeasca programul cu publicul.

Sorin Enache, directorul Casei Judetene de Pensii, era la birou astazi dimineata, desi oficial, este in concediu. “In Ordonanta este precizat “venituri nete realizate”, asta inseamna ca trebuie sa-si faca un calcul, venituri minus cheltuieli si atunci, pe diferenta dintre ele se calculeaza acel 10,5%. Intrebarea care se pune este in cazul persoanelor care inregistreaza in luna iulie pierderi: atunci ele vor depune o notificare, in care vor preciza ca in luna iulie au inregistrat pierderi. Situatia este putin mai delicata, dar colegii  mei vor desfasura astazi o activitate cu program prelungit, astfel incat sa poata sa preia  toate declaratiile de la toate persoanele fizice autorizate”, ne-a declarat Enache.

La randul sau, directorul  AJOFM Braila, Simona Carligea, ne-a informat ca si subordonatii sai vor avea un program prelungit, pentru a rezolva toate dosarele: “Agentia noastra a prelungit programul pana la ora 18,30, iar formularul declaratiei poate fi accesat pe site-ul AJOFM Braila, sau poate fi gasit la sediul agentiei. A fost aglomeratie in zilele acestea, dar oamenii au fost serviti cu seriozitate si cu rapiditate, nu s-a facut coada mare la ghiseele noastre, avem patru puncte de lucru in acest sens si spunem ca treaba merge bine”.

In aceasta dupa-amiaza, s-a anuntat oficial ca s-a prelungit  termenul limita de depunere a declaratiilor pana pe 3 septembrie.

Marea problema nu sunt insa drumurile facute, in aceste zile, de mii de braileni care sunt obligati, mai nou, sa-si depuna dosarele, pentru a fi luati in evidenta, ci faptul ca acestia  vor fi pusi pe drumuri in fiecare luna, pentru a-si plati contributiile la somaj si pensii, pentru veniturile de natura profesionala altele decat cele salariale. Medicii si notarii, beneficiarii drepturilor de autor, tarabagiii din piete si taximetristii vor fi obligati sa mearga lunar la cele doua institutii si sa stea la coada pentru a-si  achita contributiile amintite. Oficiali din cele doua institutii spun insa ca, de luna viitoare, depunerea declaratiilor se va putea face si prin posta,  iar plata se va putea face in cont, la Trezorerie.

Amenzile pentru nedepunerea declaratiilor amintite sunt intre 2.500 si 5000 lei.

Comentarii

comentariu

About the Author

-