Published On: vin, Aug 6th, 2010

Circa 300 de angajati ai Spitalului Judetean scapa de concediere

Share This
Tags

*dupa ce, initial, a vorbit despre  aproximativ 600 de persoane ce vor fi disponibilizate, astazi, presedintele CJ a anuntat ca vor pleca doar 300 * Stancu a explicat ca a gasit solutii sa se incadreze in fondul de salarii cu un personal de 1300 de angajati, nu doar cu 1000

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a anuntat astazi ca a facut o serie de calcule si a identificat solutii pentru a reduce la jumatate numarul angajatilor Spitalului Judetean ce urmau sa fie concediati. Astfel, din cei cei  circa 600 de viitori someri, jumatate isi vor putea pastra slujba, in conditiile in care veniturile celor ramasi se vor reduce.
Una dintre solutiile identificate de seful CJ pentru suplimentarea veniturilor a fost marirea numarului de paturi, lucru deja obtinut, cu ajutorul unora dintre parlamentarii locali: “Vreau sa multumesc public parlamentarilor de Braila, in special domnului Rotaru, care s-a implicat direct in calitate de senator de Braila si in calitate de presedinte al Comisie de sanatate din Senat, pentru ca am obtinut suplimentare de paturi: la Spitalul Judetean, 60 de paturi spitalizare de zi, la Spitalul de Obstetrica Ginecologie, 12 paturi spitalizare de zi si 16 paturi spitalizare normala, iar la Spitalul de Pneumoftiziologie s-au obtinut 22 de paturi normale si  10 spitalizare de zi. Este un lucru deosebit; nu ma bucura faptul ca a crescut numarul de paturi, pentru ca orice crestere de acest gen inseamna alte implicatii, dar din punct de vedere financiar, este o bula de oxigen care ne va ajuta sa tinem poate mai multi oameni salarizati si sa acoperim toate cheltuielile, inclusiv cu salarizarea, in fiecare luna, ca sa nu mai trecem de la o luna la alta, cu datorii. Au aparut somatiile, multe, inclusiv de la Finante, este o chestie generala, nu avem comentarii, datoriile trebuie platite; din pacate, noi acoperim datoriile pe care le-au facut altii”.
Stancu a precizat ca s-a discutat schema de personal si ca urmeaza ca statul de functii si organigrama sa fie aprobate de Consiliul de Administratie si apoi, de Consiliul Judetean. Seful CJ a vorbit despre o reorganizare in functie de resursele pe care le are spitalul, iar aceasta va insemna, printre altele si  o reducere a umarului de asistente care lucreaza sambata si duminica, pe salariu dublu: “Probabil ca vor ramane intre 1250 si 1300 de posturi. Am descoperit fel de fel de anomalii, multe, care vor merge la scaderea valorica a structurii cheltuielilor cu salarizarea. Si va dau un exemplu: noi sambata si duminica avem mai multe asistente decat in timpul saptamanii, pentru ca sambata si duminica se plateste dublu si atunci, in medie, cam fiecare avea in loc de 24 de ore, cat ar fi normal sa aiba, aveau 80 de ore si ajungeau la 240 de ore platite in fiecare luna, ceea ce inseamna cateva miliarde bune, la nivel de spital, lunar. Asta nu inseamna ca vom lasa descoperit spitalul in zilele de sambata si duminica, nu. In urma calculelor pe care le-am facut, am ajuns la o cifra de 35 miliarde lei vechi, bani pe care sa-i cheltuim pe salarii, inlcusiv darile care stat. A plecat o circulara, din ce stiu, ca am dat dispozitia asta si spitalele nu vor mai avea voie sa plateasca salariile, fara sa aiba banii pentru a plati impozitul la Directia Finantelor Publice. Deci atunci cand pleaca banii de salarii, in aceeasi zi pleaca si darile catre stat. Sigur ca mi-as fi dorit sa scad la 25 de miliarde suma, dar luand in calcul faptul ca traim o perioada grea si ca am gasit si alte solutii pentru a mai scade cheltuielile, am fost de acord, impreuna cu cei care sunt factori de raspundere, sa ne inchidem cu circa 35 de miliarde”.
Stancu spera ca prin masurile pe care le va lua, incepand cu 10 octombrie, spitalul sa se stabilizeze din punct de vedere financiar: ”Sigur ca e cu plansete, cu interventii, sunt multi care ocupa functii cu scoli care nu sunt tocmai bune pentru functiile respective, sunt altii care ocupa functii la care trebuie platiti cu 10 si sunt platiti cu 18, datorita studiilor pe care le au”. El a mai spus ca s-a semnat ieri contractul pentru urmarirea informatizata a datelor si situatiilor pe sectoarele contabilitate, resurse umane si medical si “in conditiile astea, oamenii, ca si numar, vor scadea, pentru ca va lucra sistemul“.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-