Published On: lun, Aug 23rd, 2010

“Daca la salariile pe care le avem, se vine cu barda si se reteaza, nu este bine deloc!”

Share This
Tags

* o spune presedintele Sindicatului invatamantului brailean, Valeriu Partene * acesta declara ca salariul mediu al unui profesor a ajuns la 900 de lei, iar unii angajati din sectorul didactic incaseaza lunar 340 lei * Partene sustine ca dascalii braileni isi vor face, totusi, treaba, din apostolat

Intr-o perioada de acutizare a crizei si de reduceri salariale dramatice in domeniul bugetar, anul scolar 2010-2011 va incepe la Braila in conditii normale. Cel putin asa spune liderul Sindicatului invatamantului brailean, Valeriu Partene, care ne asigura ca, din punct de vedere al  asigurarii necesarului de cadre didactice, nu va fi nicio problema. Partene ne-a declarat astazi ca 75% dintre dascalii care vor intra la ore in scolile brailene sunt titulari, iar restul catedrelor vor fi acoperite de suplinitori. Liderul sindical se bucura ca, deocamdata, in judetul nostru profesorii inca n-au plecat peste hotare in numar atat de mare, incat fenomenul sa devina o problema pentru sistem: “La Braila, fenomenul acesta al abandonului din partea dascalilor nu a avut un caracter deosebit de mare. Probabil ca asezarea judetului a facut ca exodul acestora sa nu fie atat de mare, insa in alte judete, mai ales in cele din vest si chiar si in cele din est, exodul dascalilor catre alte zone sau alte domenii mai bine platite a fost destul de mare si din pacate, au plecat titulari, oameni pregatiti. Braila este unul din judetele fericite din punct de vedere al incadrarii, avem 75% din numarul total de cadre didactice titulare ale sistemului de invatamant, doar acea patrime ramasa o realizam  acum prin concursul de ocupare. Speram ca in anul scolar viitor sa nu avem niciun loc neocupat, adica sa avem cataloage care raman in cancelarie si mai speram ca numarul suplinitorilor necalificati in sistem sa fie, pe cat posibil, foarte, foarte mic. Anul acesta am avut rezultate comparabile cu anul trecut, s-au obtinut note destul de bune la examenul de ocupare a posturilor din invatamant”.

Partene admite insa ca nu este sigur cat vor mai ramane profesorii in sistem, in conditiile in care salariile sunt unele de mizerie: “Sa stiti ca exista o mare ingrijorare, colegii sunt tare ingrijorati cu ceea ce se intampla, din punct de vedere al motivarii muncii. Iar incepand de la 1 iulie a fost pusa in practica diminuarea salariilor cu 25% din brut, dar efectul este mai mare, pentru ca, la nivelul netului, se duce la aproape 34-36%. Efectul este foarte mare pentru toti si pentru profesori si mai ales  pentru personalul nedidactic, unde salariile sunt foarte mici, iar aici nu s-a respectat un lucru: peste tot, responsabilii din domeniu au spus ca acolo unde  sunt persoane incadrate la salariul minim pe economie, nu vor fi afectate decat sumele care depasesc salariul minim pe economie. Ori acum, oamenilor acestora li s-au luat bani din salariu, astfel incat avem angajati in randul personalului nedidactic care iau 340 – 400 lei. Daca pana acum, salariul mediu al un profesor era la 1200 lei, acum suntem cam la 900 lei. Crunt este  pentru cei care sunt legati de datorii, care au rate la banci, pentru casa, pentru autoturism sau alte bunuri. Nu ne explicam insa un lucru: nu ne explicam deloc de ce s-a lovit numai in sistemul bugetar, este discriminare la nivelul societatii, nu se poate, daca trebuie sa suportam ceva pentru  binele societatii romanesti, trebuia sa suportam toti!”.

Intrebat cu ce zel va intra la ora dascalul platit in asemenea mod si ce educatie va mai face el copiilor, Partene ne-a declarat: “Profesorul care se respecta isi face datoria, din zel, din apostolatul pe care l-a facut intotdeauna. Niciodata nu am fost platiti foarte bine cei din invatamant, asta este foarte bine cunoscut, insa in conditia in care la salariile pe care le avem, se vine cu barda si se reteaza, nu este bine deloc. Speranta mare era mare ca aceasta situatie va dura pana la 31 decembrie. Nu e adevarat, la 31 decembrie se va porni de la salariul care este deja diminuat cu 25%, deci situatia nu se va schimba de la 1 ianuarie 2011”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-