Published On: vin, Iul 2nd, 2010

PNL vede Spitalul Judetean transformandu-se in dispensar

Share This
Tags

* seful liberalilor braileni, Catalin Boboc, crede ca va fi greu ca Spitalul Judetean sa obtina acreditarea

Scandalul provocat de fratia liberala impotriva sanatatii brailenilor, cat si reactiile furioase ale cetatenilor impotriva celor care s-au impotrivit reabilitarii Sectie de Urologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Braila nu i-a impresionat pe liberali. La conferinta de presa de astazi, seful PNL Braila, Catalin Boboc, a declarat ca decizia de a scoate de pe ordinea de zi proiectul care prevedea reabilitarea sectiei a fost una corecta. Acesta sustine acum, la doua zile dupa sedinta de Consiliu Judetean in care au reusit sa starneasca furia brailenilor asupra lor, ca mai importanta ar fi fost reabilitarea Sectiei Anestezie, Terapie-Intensiva, in conditiile in care mai este jumatate de an si Spitalul Judetean trebuie sa obtina acreditarea, un act care sa-i permita sa functioneze in continuare.
“Vreau sa fac cateva precizari, referitoare la sedinta din CJ de saptamana asta, pentru ca, pe de o parte, acolo in sedinta, dar si dupa aceea, am senzatia ca nu s-au inteles lucrurile foarte foarte bine. Vreau sa repet, daca este cazul si cred ca este cazul, ce am spus acolo, in primul rand si anume ca niciodata, si stiti si dvs foarte bine ca ati fost martori, niciodata nu am votat impotriva proiectelor de investitii, mai cu seama de cele pentru sanatate, unde stiti ca am avut o atentie indreptata intotdeauna si am incercat chiar sa sprijinim, sa sustinem treaba asta. Pur si simplu noi am venit si am spus un lucru de bun simt, ca e adevarat, sunt niste investitii acolo, e adevarat ca banii astia probabil e necesar sa-i alocam si ca e necesara acea investitie la Urologie, dar Spitalul Judetean, saptamana viitoare, probabil, trece cu totul la CJ. Ce se intampla, unde e marea problema ca adunam zece zile proiectul asta, pentru ca pur si simplu ne dam seama dupa aceea ca intram in subsol, care sta sa cada toata cladirea peste noi.  Nu am de unde sa stiu. Ca idee vreau sa spun. Si atunci, si am sa va dau un exemplu concret: nu stiu daca stiti, dar Spitalul Judetean, in 6 luni de zile trebuie sa obtina acreditarea. O sectie de care se leaga musai acreditarea si pe care o folosesc toate celelalte sectii , mai ales cele chirurgicale, este ATI, Reanimare, asa cum o cunoaste toata lumea. Ei, astfel cum stau lucrurile astazi la Reanimare, Spitalul Judetean Braila nu primeste nici o acreditare. Practic, vom prelua un spital la CJ si ne vom trezi cu un dispensar”, a declarat Boboc la conferinta de presa sustinuta astazi la sediul PNL Braila.

Comentarii

comentariu

About the Author