Published On: vin, Iul 23rd, 2010

Grav accident de circulatie, azi-noapte, la Trei Movile

Share This
Tags

* in urma impactului dintre un autoturism si o combina, patru persoane au ajuns  la spital

 Patru raniti au fost inregistrati azi-noapte, intr-un accident petrecut in apropiere de Braila, in zona Trei Movile.  Accidentul s-a intamplat pe DE 584, in jurul orei 22,  cand soferul unui autoturism cu numar de Bulgaria a intrat in depasirea unei combine. Conducatorul auto a sesizat prea tarziu ca utilajul vira stanga, pentru a intra pe un drum judetean si a intrat in viteza in roata acestuia. Autoturismul a fost grav

avariat si toti cei patru pasageri, cetateni moldoveni, au fost raniti, iar unul dintre ei a fost prins intre fiarele contorsionate. Dupa interventia echipei de descarcerare, ambulantele sosite la fata locului au transportat victimele, trei barbati si o femeie, la spital. 

“In seara aceasta, Ambulanta a fost solicitata la un accident de circulatie, la care am gasit patru victime, intre care una incarcerata. Toate persoanele tinere, in jur de 30 de ani, au avut traumatisme craniene, traumatisme toracice, cateva fracturi ale membrelor, in total, leziuni de gravitate medie” , a declarat dr Viorica Uscatu, directorul SAJ Braila.

Conducatorul utilajului, care nu avea voie sa circule pe un drum european cu combina, a declarat politistilor ca nu a vazut autoturismul din spate: “Nu eu  sunt de vina, ca nu l-am vazut. Eu am oprit la intersectie, am dat semnalul stanga, venea o masina din oras, am dat prioritate, nu mai venea nimic si in momentul cand am ajuns cu roata combinei  in intersectie, am auzit o bubuitura si m-a ridicat pe doua roti”.

“Conducatorul combinei efectueaza viraj stanga, fiind tamponat in partea laterala stanga de catre autoturismul care se afla  in depasirea sa. In urma accidentului a rezultat ranirea a patru persoane, care au fost transportate la Spitalul Judetean Braila”, a declarat insp. Doru Stancuna, din cadrul Politiei Rutiere Braila.

Politistii au deschis in cauza dosar penal si ambii conducatori auto sunt cercetati acum, unul, pentru ca a efectuat depasirea peste linia continua, celalalt, pentru conducerea ilegala a utilajului agricol pe un drum european.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author