Published On: vin, Iul 2nd, 2010

Dunarea a ajuns la Braila la 694 centimetri

Share This
Tags

* pentru marti se astepta o cota de 710 cm

Dunarea isi continua cresterea, iar astazi, la mira Braila, fluviul a inregistrat  o cota de 694, cu numai 5 centimetri sub maximul istoric, inregistrat in anul 2006. Faleza inferioara este inghitita de ape, iar accesul la vasele trase la cheu se face din ce in ce mai greu,  chiar si dupa ce pasarelele au fost ridicate la maximum, iar pe mal au fost asezati saci cu nisip. Apa acoperit complet malul, pana in zona caminelor sociale, iar accesul in sediul Zonei Libere nu se mai poate face decat, poate, cu masini de teren.

La Centrul de Dializa din apropierea fostei Capitanii a fost realizat un adevarat brau din sacii, insa apa se ridica in fiecare zi cate putin, iar ciruculatia autoturismelor in zona se face din ce in ce mai anevoios.  Accesul pe pontonul unde se afla sediul AFDJ Braila se face greu, iar angajatii sunt obligati sa ocoleasca aleile inundate, sa traverseze braul de protectie format din sacii cu nisip asezati in zona, pentru a urca pe pasarela. In plus, chiar si stalpii panoului pe care se afiseaza zilnic cota fluviului se afla acum in apa.

Potrivit datelor furnizate de specialisti, la nivelul judetului se mentin in faza a II-a de aparare sectoarele de dig: Calmatui-Gropeni-Chiscani; Varsatura si Braila Dunare Siret. Se mențin in faza a III-a de aparare digurile din Filipoiu, Lunguletu, Gemenele, Balaia, Maicanu, Titcov, Marasu si Bandoiu din IMB, Noianu-Chiscani, Calmatui-Gropeni-Chiscani si Municipiu.

Astazi, drumul comunal 15  Bertesti – Stancuta, a fost inundat pe o portiune de 300 metri, iar autoritatile raportau 178 ha pasune si 17 ha culturi agricole inundate, la nivel de judet.

Comentarii

comentariu

About the Author

-