Published On: joi, Iul 22nd, 2010

Deputatul Balcan il acuza pe Stancu de licitatii trucate

Share This
Tags

* parlamentarul n-a putut insa sa dea macar un singur exemplu de licitatie trucata de presedintele CJ Braila * Balcan are insa senzatia ca Stancu s-ar incadra in definitia termenului de “interlop”

Presedintele organizatiei municipale PDL Braila, Viorel Balcan l-a acuzat astazi, intr-o conferinta de presa, pe presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, de faptul ca in ultimii ani a trucat licitatii, pentru a-si avantaja firmele la care este, direct, sau indirect, actionar. Balcan a vorbit, de asemenea, de achizitii directe, ca o alta metoda prin care Stancu ar favoriza firmele in cauza: “Gheorghe Bunea Stancu gestioneaza  banii publici din judetul Braila de sase ani de zile, bani care ajung la firmele sale si la firmele satelit ale firmelor sale. Stim cu totii de tot felul de licitatii trucate, de achizitii directe, oferte care au dat castig de-a lungul timpului numai si numai firmeor sale si satelitilor firmelor sale”.

Rugat sa dea un exemplu de licitatie trucata de Stancu, Balcan a spus: “La drumuri sunt foarte multe”. Solicitat sa fie mai exact si sa precizeze macar o licitatie de acest gen, Balcan a continuat sa dea raspunsuri generale: “Una singura… covoare asfaltice in 2007 pe drumurile judetene, bani pe care i-a dat PDL-ul si pe care i-a gestionat Stancu”. Rugat insistent sa dea un exemplu concret de drum la care s-a trucat licitatia, el a raspuns: “Nume… le stiti dvs. Ma mai gandesc daca va spun concret, ca stiti mai bine decat mine”.

De la acuzatiile de licitatii trucate, Balcan a trecut la a sugera chiar ca Stancu ar fi de nivelul interlopilor: “M-am uitat in DEX pentru ca s-a tot vorbit in presa de “interlop”. “Interlop” inseamna o persoana rau-famata, cu o reputatie proasta, dubios, suspect, deocheat si asa mai departe. A doua definitie a “interlopului” se refera la persoana care desfasoara o activitate nelegala, suspecta, care are o reputatie proasta. Cumva il putem incadra pe Stancu la acest capitol?”.

Liderul PDL a declarat ca, de fapt, presedintele PSD n-a facut mai nimic la viata lui administrativa, dovada ca Braila nu are pod peste Dunare, nu are aeroport si nu este parte a megalopolisului Braila-Galati: “Tot spune Stancu ca are o serie intreaga de realizari, opinia publica nu vrea sa-l apere de ceea ce el a facut si va reamintesc ca n-a facut nimic, a dijmuit banii de la bugetul public si banii care pe anumite cai i-a primit de la guvernele Tariceanu si Boc si o stim si am afirmat cum i-a folosit. Dovada? Nu s-a facut pod peste Dunare, nu s-a facut aeroport la Braila, nu s-a facut megapolis intre Braila si Galati, nu s-a facut nimic din maretele lui propuneri. Si atunci, el cere sprijinul opiniei publice. Pentru ce cere sprjinul opiniei publice?”.

In contrapartida, Balcan a enumerat ceea ce el considera a fi maretele sale realizari: “Ii amintesc domnului Stancu ca ANL-urile eu le-am  adus la Braila si din greseala si din eroare i le-am dat lui sa le faca, am adus banii pentru canalizare in cartierele Chercea, Brailita, Radu Negru, Lacu Dulce, am adus bani pentru salile de sport, am adus bani pentru parcul industrial, bani pentru drumuri, etc, etc”.

Intrebat fiind cum “i le-a dat” lui Stancu blocurile de tip ANL, deputatul PDL a explicat: ”Pentru ca la vremea respectiva, au fost solicitate sa participe la licitatii mai multe firme si Manea s-a suparat cu Stancu, n-a vrut sa participe la licitatie, au mai venit unii de la Galati, foarte puternici, de altfel, n-au vrut sa mai participe la licitatii, de Stancu si a ramas singur in competitie”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-