Published On: vin, Iul 9th, 2010

Apele Dunarii continua sa scada, la Braila

Share This
Tags

* in trei zile, cota fluviului s-a redus cu aproape 20 de centimetri

A treia zi de scadere a cotelor apelor Dunarii, la Braila . Dupa cum ne-a informat sefului filialei locale a “Apele Romane”, Adrian Turiac, nivelul fluviului a ajuns astazi la 696 de centimetri, iar prognoza este una imbucuratoare. Acoperite cu apa de peste jumatate de metru, unele dintre firmele si institutiile aflate pe mal au activitatea paralizata, dupa ce li s-a oprit furnizarea elergiei electrice, iar altele lucreaza in conditii dificile. Politistii de frontiera, de exemplu, nu mai pot ajunge  la sediu decat cu salupa din dotare, care ii dimineata de pe mal, din zona uscata, si-i aduce inapoi la finalul programului. In alte cazuri, ca sa ajunga la magaziile unde le sunt depozitate marfurile, angajatii trebuie sa parcurga sute de metri fie cu barca, fie cu piciorul, prin balta adanca de 60 de centimetri. Altii, care au sediile mai departe de mal, inca mai pot ajunge la serviciu pe podete improvizate din paleti de lemn, platforme metalice si saci cu nisip, dar sunt multumiti ca nu s-a oprit productia si-si pot lua salariul.

Nici pescarii care ies zilnic pe malul Dunarii nu sunt prea fericiti in aceste zile, fiindca de cand s-au umflat apele, nu mai prind nimic.

In ceea ce le priveste, autoritatile brailene cred ca ce a fost mai rau, a trecut, din punct de vedere al inundatiilor si acum, se pregatesc sa rezolve problemele ce vor aparea dupa retragerea apelor de pe faleza. Primarul municipiului, Aurel Simionescu, sustine ca, daca nivelul fluviului va scadea in urmatoarele doua zile suficient de mult, va readuce in zona Capitaniei pompele, pentru a evacua mai rapid apa din zona inundata. In plus, dupa ce va fi uscata portiunea de mal in care se afla caminele sociale, acestea vor intra intr-o operatiune de curatare si igienizare, inainte ca cei circa 100 de sinistrati sa revina in casele lor. Si agentii economici din municipiu vor sa ia masuri, pentru ca, la viitoarele viituri, sediile lor sa nu mai fie acoperite de apa. Acestia au discutat deja cu edilii si sunt gata sa ajute la ridicarea unui dig solid, nu din pamant, ci din beton, care sa faca fata asaltului apelor. “ Prognoza pentru urmatoarele doua zile este ca se va ajunge la 684 de centimetri. Noi am retras pompele de pe mal undeva la 680 de centimetri si deci, mai stam o zi-doua si luni cel tarziu, daca trece viitura, aducem din nou pompele. Am dat astazi dispozitie sa le aiba pe pozitie, sa putem trage apa. La caminul social va trebui sa igienizam, unele camere au dusumele care au stat 10 zile in apa si e clar ca nu mai poate fi vorba de dusumele. Am avut discutii cu agentii economici care sunt in port, Transeuropa , Hercules si cei care au depozite pe acolo si au propunerea, au zis “noi punem  mana de la mana, facem proiect si sa ridicam pe malul Dunarii un dig serios, de tipul celui care este la Galati, de beton, turnat”, pentru ca foarte putina apa a intrat direct din Dunare, ca s-a trecut peste mal; a gasit un loc cumva prin spate si a umplut toata zona. De asemenea, exista propunerea – si am dat-o la cei de la regia de apa, sa analizeze posibilitatea de modificare a canalizarii si sa o scoatem intr-o alta zona, in canalul colector nou care se face, astfel incat  daca prin canalizare totusi intra apa, ea sa poata sa se scurga dupa aceea. Va trebui in toamna aceasta sa facem un proiect si sa-l avem in finantare anul viitor, cu sprijinul agentilor din port care au si ei interesul, pentru ca au niste pagube; mari, mici, ele sunt pagube”.

Presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu, este totusi multumit ca, in Braila , spre deosebire de alte judete, inundatiile nu au fost devastatoare.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-