Published On: Soare, Iul 18th, 2010

Accident rutier mortal, in acesta dupa-amiaza, langa Silistraru

Share This
Tags

* DN 2B a fost drumul catre moarte, pentru un sofer bucurestean de 24 de ani

Un bucurestean de 24 de ani si-a astazi pierdut viata, intr-un grav accident de circulatie petrecut in apropiere de localitatea Silistraru. Soferul venea dinspre Galati si se indrepta catre Bucuresti, cand, la un moment dat, a accelerat puternic, pentru a intra in depasirea unui tractor cu remorca incarcat cu baloti de paie. Din fata venea insa o alta masina, astfel incat soferul a revenit pe banda sa de mers, insa n-a mai avut timp sa franeze si a intrat cu autoturismul sub remorca. Cei trei barbati aflati in cabina tractorului si-au dat seama dupa zguduitura ca s-a intamplat ceva si au coborat  imediat. Ei au incercat sa scoata victima, care abia mai rasufla, din autoturismul transformat intr-un morman de fiare, insa acesta era prins ca intr-o capcana. “A vrut sa ne depaseasca, avea viteza mare, am vazut  si a fost in contratimp, adica n-a putut si s-a bagat inapoi si a intrat sub remorca. Am simtit o vibratie, asa…”, ne-a spus unul dintre pasagerii din cabina tractorului.

Cativa soferi care au oprit, pentru a incerca sa ajute la descarcerare, au asistat si ei neputinciosi la decesul tanarului, ale carui picioare erau prinse intre fiare. “Nu se putea sa-l scoatem, ca remorca se sprijinea pe masina. N-a mai tipat, doar si-a dat duhul”, ne-a declarat unul dintre martori.

Medicul de pe ambulanta sosita la fata locului nu a mai putut decat sa constate decesul. “Victima era deja decedata cand am ajuns aici, nu se mai putea face nimic”, ne-a declarat medicul Dorin Giol.

Echipa de descarcerare sosita la fata locului a trebuit sa lucreze cu mari precautii, dat fiind ca remorca de cateva tone, care avea axul rupt, se putea prabusi in orice moment peste autoturismul aflat sub ea. Pompierii au aruncat o parte din incarcatura de paie in santul de pe marginea drumului si dupa circa o ora, au reusit sa scoata trupul victimei din masina pe care au taiat-o bucati

“La fata locului am gasit o persoana decedata, incarcerata in autoturismul Logan . A fost o interventie dificila, deoarece autoturismul era sub remorca si a trebuit sa o saltam cu niste dispozitive speciale, pentru scoaterea victimei”, ne-a spus plt. sef. adjutant Nicu Enciu, din cadrul ISU Braila.

Tanarul decedat in accident avea permis de conducere din anul 2006.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author