Published On: vin, Iul 2nd, 2010

“Ceea ce a facut Cibu e un act de tradare a electoratului!”

Share This
Tags

* o spune senatorul PSD de Braila Ion Rotaru, cu referire la plecarea liberalului Constantin Cibu la UNPR * Rotaru crede acelasi lucru si despre fostul sau coleg de partid, deputatul Viorel Balcan, trecut la PDL

Senatorul PSD de Braila Ion Rotaru regreta lipsa unei reglementari legale care sa puna capat traseismului politic in randul parlamentarilor, in conditiile in care, spune el, trecerea dintr-un partid in altul este o tradare a electoratului care te-a adus in forul legislativ.

Rotaru considera ca, indiferent daca este vorba despre un asa-zis vot uninominal la alegerile parlamentare, pana la urma, aportul partidului pe listele caruia candidezi este esential, in obtinerea unui mandat de deputat sau senator. In acest context, senatorul PSD nu vede cu ochi buni recenta dezertare a senatorului Constantin Cibu din PNL si intrarea acestuia in UNPR: “Ceea ce a facut si Cibu si ceea ce au facut si toti ceilalti este un act de tradare a electoratului. Ma refer si la Balcan, dupa aceea la Cibu, la toti cei care au facut acest lucru. Pentru ca pana la urma, ei au fost alesi pe o lista de partid, chiar daca avem votul uninominal si oamenii aia ca i-au ales, i-au ales ca erau liberali sau social-democrati, nu i-au ales ca sunt UNPR-isti , ceea ce nu exista, de altfel, in Senat si in Camera Deputatilor, ei sunt independenti, pentru ca UNPR-ul nu a intrat in Parlament. Pe de o parte, este un act de tradare, pe de alta parte, este un act de moralitate indoielnica, ce tine de a trece acolo unde-mi place, unde imi convine, unde am un interes. Ori eu cred ca tinuta unui om politic este in primul rand data de modul de comportament mai ales in situatii critice, in care el are ceva de pierdut sau este pus in postura de a alege si trebuie sa aleaga ceea ce ales de la inceput si sa fie consecvent”.

Rotaru este de parere ca daca senatorul Cibu a schimbat partidul, ca o modalitate de a-si prelungi activitatea politica, in contextul in care la PNL era deja tras pe linie moarta, nu a gasit solutia cea mai buna: “Cred ca nu este o varianta viabila, pentru ca eu nu vad o perspectiva a acestui partid”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-