Published On: vin, Iun 18th, 2010

Politistii vor patrula cu calul prin Braila, iar infractorii se vor obraznici

Share This
Tags

* este prevestirea facuta de consilierul PSD Doru Damian, ca posibil efect al reducerii drastice a cheltuielilor materiale si salariale, dictate de guvern

Consilierul municipal Doru Damian se astepta ca in perioada urmatoare sa apara efecte colaterale extrem de grave, in urma punerii in practica a reducerii cheltuielilor salariale si materiale in institutiile publice. De exemplu, Damian crede ca se vor inregistra din ce in ce mai multe infractiuni, iar politistii, “care sunt si ei oameni”, nu vor mai avea prea mare tragere de inima sa cerceteze si actioneze, cand vor avea salarii mai mici si carburant pentru masini, pe sponci. Intr-o prima faza, Damian apreciaza ca se vor inmulti furturile de pe terenurile agricole, pentru ca oamenii ramasi fara nici un venit, sau cu venituri la limita de subzistenta, vor fura, ca sa aiba ce manca: “Eu cred ca anul acesta va fi groaznic cu furturile de produse agricole de pe camp. Toti neavand ce manca, automat ii vor afecta pe acei oameni care se chinuiesc sa faca putina productie. Sunt ferm convins ca in situatii de acest gen, ambigui din punct de vedere socio-economic, apar fenomene de manifestare a cresterii infractionalitatii si starii contraventionale. Ma astept ca  infractorii sa devina din ce in ce mai tupesti, din ce in ce mai obraznici,  pentru ca scaderea lefurilor functionarilor va insemna noi tentatii pentru acesti oameni. Si este absolut omenesc. Infractorii devin pe zi ce trece mai curajosi. Nici politistii nu cred ca mai sunt foarte incantati sa actioneze, in conditiile in care tu ii iei banul din buzunar si-l aduci la limita saraciei, ca asta-i realitatea, marea parte a politistilor nu au salarii mari si marea parte a politistilor isi fac treaba, nu sunt corupti ”.

Damian, fost politist, ii si vede pe cei care i-au fost colegi patruland falnici pe cai, din lipsa de carburant. Aceeasi soarta cruda le-o prevede si angajatilor serviciilor deconcentrate, care trebuie sa se deplaseze in judet, prin natura activitatii: “ Vizavi de reducerea cotei de benzina cu 50%, la institutii care au atributiuni de verificare si indrumare metodologica in judet, probabil ca ii vom trimite cu calul, ca sa-si faca treaba, sau cu  bicicleta – dar cu calul e mai interesant, pentru ca nu consuma nici energie foarte multa, ii dam iarba, ii dam paie si rezolvam mai bine. Ii mai trimitem cu calul ca sa vada guvernantii caii si sa le… sa ia niste masuri cu caii aia… intelegeti… sa  li se intample ceva cailor aia, facut de guvernanti…”.

Atentionat ca pe raza municipiului Braila nu ai voie sa umbli cu sau pe cabaline, Damian a comentat, in gluma, ca se vor face padocuri si se va ridica restrictia.

Comentarii

comentariu

About the Author

-