Published On: Soare, Iun 6th, 2010

Fiul lui Nati Meir sta 29 de zile la Penitenciarul pentru Minori din Tichilesti, in timp ce tatal sau este arestat la Galati

Share This
Tags

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că Or Meir, fiul lui Nati Meir, a fos prins în flagrant delict cu 20.000 de euro, bani pe care i-a primit pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru a revoca un mandat de arestare şi a da o pedeapsă mai blândă într-un proces penal.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Meir Or, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, ambele în formă continuată. “Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: în cursul lunii aprilie 2010, inculpatul Meir Or a ajutat o altă persoană să pretindă suma de 115.000 euro şi a primit pentru acea persoană, de la un denunţător, suma de 20.000 euro, în scopul exercitării de către persoana respectivă, a influenţei sale asupra unor magistraţi-judecători, pentru ca aceştia să dispună revocarea măsurii de arestare preventivă şi judecarea, în stare de libertate, respectiv condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, în cazul mai multor persoane judecate în dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală”, informează Biroul de presă al DNA, citat de Mediafax.

Joi, imediat după primirea sumei de 20.000 de euro, inculpatul Meir Or a fost prins în flagrant delict. În scopul disimulării faptelor de corupţie, la îndemnul autorului traficului de influenţă, inculpatul Meir Or şi cumpărătorul de influenţă denunţător au încheiat un contract de împrumut fictiv. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 22 aprilie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 23 aprilie 2010, Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de persoana autoare a traficului de influenţă.

Or Meir, în vârstă de 19 ani, student la ASE, nu are antecedente penale. Riscă însă o pedeapsă între doi şi zece ani de închisoare.

Tatăl sau, Naţi Meir, fost candidat la preşedinţia României, se află acum după graţii, acuzat de înşelăciune

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-