Published On: lun, Iun 14th, 2010

Festival de teatru scolar, la Braila

Share This
Tags

* manifestarea a adus in orasul nostru tineri artisti din 11 orase ale tarii

Teatrul “Maria Filotti” din Braila gazduieste, in perioada 12-15 iunie, cea de-a X-a editie a Festivalului –concurs de teatru scolar “Ion Luca Caragiale”. La editia aniversara participa peste 100 de elevi de gimnaziu si liceu din Braila, Navodari, Constanta, Bacau, Busteni, Suceava, Campulung – Moldovenesc, Drobeta-Turnu Severin, Targoviste, Buzau si Busteni. Concursul se desfasoara pe 8 sectiuni, din care amintim monolog, sceneta, creatie, interpretare individuala poezie, spectacol liceu, interpretare grup. Organizatorii  spun ca initial, concursul a fost conceput ca unul de nivel local, insa, in urma cu trei ani, au inceput sa apara solicitari de participare si din judetele limitrofe, iar de anul acesta, festivalul este unul national. La finalul competitiei, toti participantii vor primi diplome, iar castigatorii fiecarei sectiuni vor pleca acasa cu cate un trofeu de cristal.

Manifestarea este organizata de Teatrul “Maria Filotti”,  Inspectoratul Scolar Judetean Braila si Primaria municipiului. Accesul publicului este liber la spectacolele prezentate, iar programarea evolutiilor tinerilor artisti in cadrul festivalului este prezentata alaturat .

14 iunie,Monolog (IX-XII):

Nr. Crt.    Ora     Nume si prenume participant        Unitatea de invatamant    Profesor indrumator
1.    9.00    Enciu Andreea      „ Sa imbatranim de-o proba „  de M. Sorescu    Liceul de Arta „ Hariclea Darclee”  Braila    Antonescu Daniela si Antonescu Gigi
2.    9.10    Priceputu Bianca Liliana     „ Noi femeile” de T. Musatescu    Liceul Teoretic „ Nicolae Iorga „ Braila    Fara indrumator
3.    9.20    Grajdan Anca    „ Femeia la volan ‚ de Stela Popescu    Colegiul National „Gheorghe Munteanu Murgoci”    Munteanu Camelia
4.    9.30    Grajdan Anca    „ Tinerii” de N. Stanescu    Colegiul National „Gheorghe Munteanu Murgoci” Braila    Munteanu Camelia
5.    9.40    Craciunas Razvan    „ Proful’” de Jean-Pierre Dopagne    Colegiul National „ Dragos Voda „ Campulung Moldovenesc    Loghin Rodica
6    9.50    Temneanu Bianca     „ Omul maro”  Al.Anton Nicolae    Colegiul National „ Dragos Voda „ Campulung Moldovenesc    Loghin Rodica
7    10.00    Furnica Mihaela    „ Dialaog fara partener” de D. Solomon    Grup scolar „Edmond Nicolau” Braila    Turcoianu Teodora
8    10.10    Oraseanu Ionut Alexandru    Puterea obisnuintei” Thomas Bernhard    Liceul teoretic „ Nicolae Iorga „    Pancu Zina Dorina
9.    10.20    Done Simon    „ Antihrist „ Fragment din romanul „ Esafodul „          de Cinghis Ahmatov    Liceul Teoretic „Panait Cerna „ Braila    Plopeanu Petrica
10    10.30    Maticiuc Sabin Dumitrel    fragment din romanul :”Papusarul” de Ciprian Ciuciu    Colegiul National „Grigore Ghica”Dorohoi    Ifrim Monica
11    10.40    Danila Adriana    ”E un animal”  de Valentin Eleazar    Colegiul National „Grigore Ghica” Dorohoi    Valuta Murariu
12    10,50    Onea Ana Maria    ”Iona”   de Marin Sorescu    Liceul cu Program Sportiv”Iolanda Balas Soter” Buzau    ViorelGheorghe, Constanta Juganaru
13    11,00    Luca Georgiana Alexandra    ”Zita”din O noapte furtunoasa” de Il.Caragiale, Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balas Soter”,Buzau ViorelGheorghe, Constanta Juganaru
14    11,10    Onea Ana Maria    ”O scrisoare din Basarabia” de Grigore Vieru    Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balas Soter”,Buzau ViorelGheorghe, Constanta Juganaru
15    11,20    Luca Georgiana Alexandra    ”Pe langa plopii fara sot”  de Mihai Eminescu    Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balas Soter”,Buzau ViorelGheorghe, Constanta Juganaru

-Interpretare grup ( IX – XII ) – sceneta

1.    11.30    „ Nervi „ de I. Baiesu    Liceul de Arta „ Hariclea Darcle” Braila
2.    11.45    „ Un Sandwich” de Mircea Crisan    Liceul de Arta „ Hariclea Darclee” Braila
3.    11.55    „ Psycho-type „ de Jean Ives Chatelain    Colegiul National „Dragos Voda” Campulung Moldovenesc
4.    12.10    „ In gara la Megidia” de I. Baiesu    Grup scolar „Edmond Nicolau” Braila    Turcoianu Teodora
5.    12.25    „ De-ale Carnavalului” de I.L. Caragiale    Liceul de Gastronomie Constanta    Purcarea Mariana
6.    12.40    „ Steaua fara nume „ de M. Sebastian    Grup scolar „Gh. K. Constantinescu    Turcoianu Marcel
7.    12.55    „ Floarea si Gheorghe” de Natalia Calin    Liceul „ Matei Basarab” Braila ,comuna Maxineni    Ciutacu Nicolae
8.    13,00    ”Pomul face ciori”de Mircea Crisan,
Liceul de Arta „Hariclea Darclee”Braila,

13.00 – 14.00 PAUZA

-Interpretare grup ( IX – XII ) – spectacole

1.    14.00    „ Bricks „ de Elena Alexandra Iorga    Liceul Pedagogic „ D.P Perpessicius” Braila    Novac Marioara
2.    14.45    „ Pledoarie pe palier „ dupa I.Baiesu    Scoala Populara de Arta „ Vespasian Lungu” Braila    Nedelea Catalina
3.    15.40    „ Negustorul de ochelari „  de T. Arghezi    Liceul Teoretic „Nicolae Iorga „ Braila    Pancu Zina Dorina
4.    16.05    „ The Interview „  de Antohi Doina    Cambrige School of Bucharest    Antohi Doina
5.    16.45    „ Came and go „  de S. Beckett    Palatul Copiilor   Bacau    Balint Gheorghe
6.    16.55    „ Nu mai sunt iepurasul tau drag”  de M. Visniec    Palatul Copiilor    Bacau    Balint Gheorghe
7.    17.15    „ Sandwich cu pui „  de M. Visniec    Palatul Copiilor Bacau    Balint Gheorghe
8.    17.35    „ Te  iubesc tata „  de Mihaela Iancu    Palatul Copiilor   Bacau    Balint Gheorghe
9.    18.00    „ Sluga la doi stapani „  de Carlo Goldoni    Grup Scolar Industrial de Marina Galati    Gherbaluta Gabriel
10    18,40    „Montaj de secvente comice”din operele lui I.L.Caragiale,Tudor Musatescu,Gh.Braescu    Grup Scolar „Ion Kalinderu”Busteni”,Prahova    Sfrijan Lucica.
11    19,10    ”Gaitele” de Al Kiritescu    Colegiul National „Nicu Gane”Falticeni Judetul Suceava    Vornicu Serban
12    19,40    ”Sinucigasul”  de Nicolai Erdman    Grup Scolar „Voievodul Mircea’,Targoviste,jud.Dambovita    Alexandru Marasesti
13    20,10    ”Fire Station”  de Doug Case,Ken Wilson    Colegiul  National  ”Calistrat Hogas” Tecuci,Galati    Marin Oana Maria

21.00. INCHIDEREA CONCURSULUI

CREATIE  :

1.        Condruz Mihaela Catalina    „ Recurs pentru fericire”    Colegiul National „ Nicolae Balcescu „ Braila – Clasa a XI a
2.        Stelian Doroteea Scarleta    „ Ultima noapte „ , „Pe strada idependentei” ‚ „ Poveste de Dragobete”    Scoala” Mihai Eminescu” –Clasa a VI a
3.        Bondoc Iris Cristiana    „Plictiseala”    Colegiul National „ N. Balcescu” Braila – Clasa  a VIII a
4.        Caprea Mariana si Stamate Anca    „ Sentimente la portofoliu „    Scoala Tichilesti Braila – Profesoare
5.        Stoica Nicolae Jenel    „Pictori si nu …prea”    Scoala nr 22 Braila – Clasa a VIII a
6.        Baltateanu Cristina Madalina    „ Averile „    Scoala nr22 Braila – Clasa a VIII a
7.        Bogdan Ana-Maria    „ Dieb „    Scoala nr22 Braila – Clasa a VIII a
8.        Bratu Iuliana    „ O zi proasta „    Scoala nr22 Braila – Clasa a VIII a
9.        Iorga Elena Alexandra    „ Bricks „    Liceul Pedegogic „ D.P .Perpessicius „ Braila – Clasa a IX a
10.        Vatra Dimitrie    „ Secretul Prieteniei”    Scoala generala „ Nedelcu P. Chercea – Clasa a IV a

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-