Published On: lun, Mai 24th, 2010

Sefii din PCR si UTC se ling pe bot de functii!

Share This
Tags

Legea interzice fostilor demnitari comunisti sa mai detina o serie de functii publice vreme de 10 ani. Proiectul ei a fost adoptat astazi in Camera Deputatilor cu 203 voturi “pentru”, 40 voturi “impotriva” si 12 abtineri. Legea va merge la Presedintie pentru promulgare.

Cine este vizat?

Persoane care au ocupat functii de conducere in PMR, PCR, UTM si UTC, membrii ai Consiliului de Stat si ai Consiliului de Ministri, presedinti, prim-vicepresedinti de consilii populare regionale, raioane, judetene, consilii populare municipale, potrivit Realitatea.

Persoanele din invatamantul de partid, de la Academia Stefan Gheorghiu, persoanele care au facut parte din structurile de Securitate sau colaboratori ai acesteia, presedinte sau presedinti de sectii ale Tribunalului Suprem, procurorul-general, judecatorii si procurorii care au colaborat cu Securitatea, persoane care au detinut functia de viceguvernator al BNR

Printre altele nu pot fi alese si nu pot fi numite pe o perioada de 10 ani de la intrarea in vigoare a prezentei legi urmatoarele demnitati publice: Presedinte al Romaniei, deputat sau senator, membru al CSM, primar, viceprimar, consilier judetean sau consilier in Consiliul General al municipiului Bucuresti, consilier municipal, orasenesc, comunal, sau de sector al municipiului Bucuresti, consilier prezidential sau consilier de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale, secretar general, secretar general adjunct, sef de departament sau director general ori director in aparatul Senatului ori al Camerei Deputatilor, membru al Guvernului, consilier de stat, secretar de stat, subsecretar de stat sau functii asimilate acestora, secretar general etc.

Comentarii

comentariu

About the Author

-