Published On: vin, Mai 21st, 2010

Numarul furturilor din autoturisme a scazut

Share This
Tags

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a realizat prin Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii un studiu referitor la furturile din autoturisme.

Conform datelor existente în evidenţele poliţiei, de la începutul anului şi până în prezent, au fost sesizate 84 de furturi din autoturisme la nivelul judeţului Brăila. Dintre acestea, în 32 de cazuri este vorba despre furturi de componente din exteriorul autoturismului. De asemenea, 82% dintre furturile din autoturisme sunt sesizate în mediul urban, la fel ca şi furturile de componente din exteriorul autoturismului, respectiv 88,2%.

Analiza s-a axat pe studierea infracţiunilor sesizate la nivelul municipiului Brăila (64 de fapte), urmărindu-se câteva caracteristici: momentul comiterii, modul de săvârşire a infracţiunii, bunurile sustrase şi tipul autoturismelor vizate. În funcţie de momentul comiterii, 78% dintre furturi (50 de fapte ) au fost comise pe timp de noapte, 6 fapte pe timp de zi, în 8 dintre cazuri momentul nefiind cunoscut.  Dintre cele mai frecvente moduri de operare au fost: folosirea de chei potrivite, în cazul a 16 fapte, spargerea geamurilor autoturismului, în 13 cazuri, şi 12 prin demontarea diverselor componente. Din datele deţinute şi analizate nu a reieşit clar dacă autoturismele erau prevăzute cu alarmă, însă absenţa unei alerte imediate a proprietarului conduce la concluzia că probabilitatea ca autoturismele în cauză să fie dotate cu sisteme de alarmă funcţionale este foarte mică. În ceea ce priveşte infracţiunile de furt ale componentelor exterioare, au fost 5 în care s-au sustras ştergătoare, 5 oglinzile retrovizoare, 5 capacele ornamentale pentru roţi, două bandouri, o antenă tip taxi, două firmele luminoase tip taxi, două furturi ale plăcuţelor de înmatriculare, şi câte o siglă de pe capotă şi o roata de rezervă.

Din interiorul autoturismului au fost sustrase în special aparatele radio-CD şi incintele audio 16 cazuri (25%), dar şi bateriile tip acumulator (12 cazuri), bani sau portofelul cu acte şi bani (5 cazuri), staţia de emisie-recepţie (2 cazuri).  Cu privire la marca autovehiculului, în 56 din cazuri s-au regăsit informaţii cu privire la marcă şi model. Astfel, în 29 dintre cazurile sesizate autoturismele sunt marca Dacia (16 sunt Dacia model 1310), iar în celelalte 27 de situaţii este vorba de autovehicule (atât autoturisme cât şi autoutilitare) de diferite mărci (un Audi A4, un BMW, un Mercedes, 3 VW, 3 Opel, dar şi 6 autoutilitare din care 3 Mercedes).

Asociind marca autoturismului cu tipul bunurilor vizate se constată că în cazul mărcii Dacia, autorii sunt atraşi în special de obiecte din interiorul autoturismului, iar în cazul autoturismelor cu o valoare mai mare, de componente exterioare ale acestora.

Comparativ cu perioada ianuarie- aprilie 2009, când la nivelul judeţului erau înregistrate 123 de furturi din autoturisme, se constată o diminuare cu 31,7% la nivelul judeţului la infracţionalitatea sesizată a acestui tip de fapte.

Concluzii:

O condiţie esenţială pentru evoluţia societăţii presupune existenţa unor valori, norme şi reguli de conduită socială reglementate printr-o serie de acte normative. Furtul de orice natură, pe lângă conotaţii morale negative, este considerat infracţiune şi ca atare este sancţionat de legea penală. Pentru o persoană la care procesul de socializare, adică însuşirea normelor şi valorilor, s-a realizat într-un mod mai puţin eficient, tentaţia de a săvârşi fapte antisociale apare aproape în fiecare clipă, mai cu seamă dacă există şi o serie de circumstanţe favorizante.

În scopul prevenirii tocmai a acestor situaţii favorizante este bine ca posesorii de autoturisme să aibă în vedere câteva reguli elementare de siguranţă:

- dotarea maşinii cu sistem de alarmă;

- parcarea autoturismului în locuri amenajate şi/sau bine iluminate;

- încuierea uşilor şi evitarea situaţiei în care cheile sunt lăsate în contact, chiar şi pentru câteva minute;

- evitarea situaţiei în care sunt lăsate la vedere în maşină obiecte de valoare, documente, genţi.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-