Published On: sâm, Apr 10th, 2010

O delegatie rusa s-a intalnit cu primarul Simionescu

Share This
Tags

“In perioada 07 – 11 aprilie 2010 o delegaţie condusa de domnul Victor Demin – consul general al Consulatului Federatiei Ruse la Constanta si domnul OTTIASOV NIKOLAI – Presedintele Raionului Municipal Kolomenskii, Regiunea Moscova, se afla in vizita la Braila”, se arata intr-un comunicat al Primariei Braila. Aceasta vizita este prilejuita de implinirea a 20 de ani de activitate a Comunitaţii Rusilor Lipoveni din Romania . Avand in vedere faptul ca la Braila fiinţeaza una dintre cele mai puternice comunitaţi ale rusilor lipoveni, domnul Ottiasov Nikolai impreuna cu doamna Uhina Natalia – directorul Fundaţiei Minicipale a Casei de Cultura,  doamna Rvaceva Inna – Seful Secţiei Relaţii Culturale a Administraţiei Kolomenskoe si membrii Ansamblului Artistic „Vatra Slava”  intreprind o vizita in municipiul nostru.

Alaturi de oficialii din Federatia Rusa au mai fost prezenti domnul Ioan Malis – Consilier al Comunitaţii Rusilor Lipoveni din Romania si doamna Fenia Jipa Rubanov – presedinte al Comunitaţii Rusilor Lipoveni din Braila.

Vineri, 09 aprilie 2010, delegatia Federatiei Ruse a avut o intalnire cu Primarul Municipiului Braila, domnul Aurel Gabriel Simionescu. “Delegatii din Federatia Rusa nu vin atat de des in Braila sau in zona. Am considerat important sa va intalniti cu delegatia nostra. Credem ca este foarte bine sa aiba loc intalniri intre sefii administratiilor din Romania si Federatia Rusa. Cred ca ati observat din descrierea domnului presedinte Ottiasov Nikolai ca raionul Kolomenskii este unul foarte interesant, mai ales ca domnul Ottiasov este si membru al Guvernului in regiunea Moscova. Consider ca este important sa materializam relatii economice intre cele doua comunitati, iar in aceasta privinta puteti conta pe sprijinul Consulatului Federatiei Ruse la Constanta. “, a declarat imediat dupa intalnire Victor Demin – consul general al Consulatului Federatiei Ruse la Constanta

Referindu-se la prezenta delegatiei conduse de Victor Demin, primarul Simionescu a declarat: “Eu cred ca mai intai trebuie sa facem schimb de informatii in ceea ce priveste descrierea localitatilor pe care le reprezentam, cu tot ceea ce inseamna acestea: cultura, traditii, industrie, potential economic. Sunt adeptul pasilor mici dar bine facuti. Trebuie sa vedem in ce domenii putem colabora pentru ca atunci cand plecam la drum sa avem un castig pentru ambele comunitati” a declarat primarul municipiului Braila Aurel Gabriel Simionescu.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-