Published On: mar, Apr 6th, 2010

Concursul “Ars Nova” a devenit international

Share This
Tags

Concursul de creatie literara “Ars Nova” al Liceului de Arta “Hariclea Darclee” Braila a devenit international, iar organizatorii, respectiv Liceul de Arta si Inspectoratul scolar Judetean Braila, sub patronajul Ministerului Educatiei, si partenerul Muzeul Brailei, au acum un parteneriat si cu Uniunea Scriitorilor din Serbia. Astfel, poetul sarb Dragoljub Firulovic, membru deopotriva si al Uniunii Artistilor Plastici din Serbia, nu doar al Uniunii Scriitorilor, a fost invitat sa fie vicepresedinte al juriului prezidat de poetul Laurian Stanchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR). De asemenea, tot vicepresedinte este si scriitorul Daniel Dinca, iar din juriu mai fac parte dr. Zamfir Balan – director adjunct al Muzeului Brailei, prof. Tatiana Bercariu – inspector scolar de specialitate, cadre didactice de la Liceul de Arta – Gabriela Dascalu (si coordonator al proiectului care se deruleaza de sapte ani), Adrian Simion, Geta Pasici, Radu Musat, Iuliana Anghel.

Concursul, al carui motto este “Lumea de azi nu e altceva decat antichitatea de maine” (Laurian Stanchescu), se adreseaza elevilor din clasele V – XII, pe sectiuni: clasele V – VI cu tema “Miracolul copilariei”; la clasele VII – VIII tema este “Lumea intre vis si realitate”; clasele IX – X cu tema “Confesiunile memoriei”; clasele XI – XII cu tema “Timpul – faptura a constiintei”. Participantii pot trimite texte pentru una sau mai multe sectiuni, poezii – cel mult cinci texte, proza – cel mult doua texte de minimum doua pagini, eseuri – doar elevii de liceu. Termenul limita de intrare in concurs este 1 mai. Mai multe amanunte la telefon 029/ 615.927 sau email liceuldearta@yahoo.com. Festivitatea de premiere este programata pentru data de 28 mai. Lucrarile premiate vor fi publicate, ca si in anii trecuti, in revista “Ars Nova” editata la nivelul Liceului “Darclee”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-