Published On: lun, Mar 29th, 2010

Profesorii braileni sunt decisi sa intre in greva generala

Share This
Tags

Recentele negocieri dintre sindicatele din educatie si Guvern, reprezentat de ministrul Daniel Funeriu, nu au dat niciun rezultat, este de parere liderul federatiei „Spiru Haret” Braila, Valeriu Partene. El este de parere ca legea „a fost facuta pe genunchi, fara participarea partenerilor sociali. Funeriu nu o are alaturi decat pe doamna Melania Verga, condeiul otravit din presa care a devenit condei otravit impotriva scolii romanesti”. In conditiile in care Legea Educatiei are, potrivit Constitutiei, caracter organic, orice modificare a ei ar trebui supusa dezbaterii publice pentru o perioada de cel putin 30 de zile. Partene a declarat ca, dat fiind faptul ca termenul acordat de Funeriu este de numai 15 zile, sindicatele vor depune o plangere la Curtea Constitutionala, mai ales ca partile sociale au cerut un termen de cel putin doua luni. In plus, sindicatele sunt nemultumite de articolul legal care prevede ca directorii de scoli sa nu fie incadrati politic. Partene crede ca acest lucru va crea neintelegeri intre primarii si managerii scolilor.

Pe langa demersurile de natura juridica, decizia intrarii in greva generala si a boicotarii unor etape ale examenelor nationale ramane batuta in cuie. Liderul de sindicat este de parere ca „profesorii din Buzau care au incetat cursurile de trei saptamani sunt demni de tot respectul. Cei care vor intrerupe greva isi vor merita soarta”. Indemnul la continuarea actiunilor de protest este incurajata prin acordarea drepturilor salariale, intrucat „materia nepredata trebuie sa fie recuperata”, iar Partene este de acord ca problema salariilor poate fi rezolvara contabiliceste. Acestea fiind spuse, dascalii nu au, teoretic, nici un motiv sa fie rezervati cu privire la intrarea in greva. La fel de adevarat este, insa, faptul ca acordarea salariilor a fost intarziata de fiecare data cand a fost cate o greva mai indelungata, chit ca orele pierdute au fost recuperate in totalitate. Pe langa aceasta, reamintim ca Partene s-a declarat, joi, la mitingul din Bucuresti, sceptic cu privire la rezultatele negocierilor si ale protestului cadrelor didactice. (A.G.)

Comentarii

comentariu

About the Author

-